Într-o vineri de decembrie, când soarele se apropia de mijlocul zilei, iar zarva satului se împrăştiase prin gospodării, lăsând uliţele să se pregătească de vecernie, am intrat pe poarta Centrului de zi "Paraschiva” din Retevoieştii Argeşului, purtând în gând mirarea că, într-o vreme cu mult haos existenţial, cineva încă mai trudeşte cu inima şi fapta la acei copii pe care destinul le-a rostuit sfinţenia suferinţei.
În 2006, la iniţiativa părinţilor copiilor cu dizabilităţi trăitori pe valea Râului Doamnei, a luat fiinţă în localitatea Retevoieşti, comuna Pietroşani, judeţul Argeş,  Centrul de zi "Paraschiva” (şi din 2009 Asociaţia "Paraschiva”), o instituţie menită a ajuta aceşti tineri să se dezvolte cognitiv, psihomotric, afectiv şi moral în vederea integrării lor în comunitate şi în şcoală.
Treizeci şi şapte de copii şi tineri se pregătesc aici în sala de kinetoterapie, sala de psihologie ori sala de educaţie inclusivă, instruiţi şi supravegheaţi de către 9 angajaţi şi 5 voluntari. Oameni cu dragoste pentru semeni, cu aplecare ontologică înspre grijirea celor mai curaţi dintre noi, plini de lumina copilăriei, fără amintiri prea multe, dar fericită prin sufletul aflat permanent de strajă ca nu cumva indiferenţa multora să inunde acest spaţiu unde se-ntâmplă mii de fărâme de realitate pe milimetru pătrat de sentiment. Activităţi de formare, dezvoltare a abilităţilor şi deprinderilor sociale de auto-servire, educare a valorilor morale, a unui comportament adecvat în societate, activităţi recreative, ludice, sportive, tabară, excursii - sunt doar câteva din serviciile oferite tinerilor cu dizabilităţi.
Străbat sălile cu puţin timp înainte de finalul orelor. Atmosfera instructiv-educativă te prinde de braţ, mărturisindu-ţi, pe tăcute, lucrul bine făcut. Pe Simona Tache, psiholog, am găsit-o în "camera educaţiei inclusive”. Frumoasă, plină de zâmbet, cu ochii mari şi limpezi - semn că-i place profesia pe care o face - cocheta cu sufletul unui copil, mângâindu-i fiecare emoţie cu o delicateţe de invidiat. Alături, învăţătoarea Adriana Necula se picura sentimental printre sincopele lingvistice ale unei fete încă timide la prezenţa intrusului care eram.
Pe hol, stând cuminte, doamna Nuţi Hiru (Onu), bunica lui Vlad, aştepta ca nepoţelul - tânăr în toată firea - să termine şedinţa de kinetoterapie, aşa cum face în fiecare zi de vreo patru ani încoace. Vine şi-l aduce, stă până la ceasul prânzului, când se termină orele, pleacă acasă, de fiecare dată puţin mai împăcată pentru că şi-a făcut datoria.
Kinetoterapeutul George Bărăscu din Budeasa vine zilnic aici, la 40 km distanţă de casă, pentru că-i place să pună în practică zicerea: toţi oamenii sunt egali şi trebuie integraţi în societate, beneficiind de aceleaşi drepturi.
"Copiii şi tinerii de aici, în cadrul activităţilor extraşcolare fac pictură şi artizanat, ne spune doamna Elena Bărbucescu - preşedintele Asociaţiei <<Paraschiva>>. Iată de ce am înfiinţat în iulie 2011, în cadrul asociaţiei, Secţia <<Eco Montana>> – unitate protejată, prin care vindem suveniruri create de copii, în baza Legii 448/2006 şi a autorizaţiei 975/18.07.2011 a Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale. Conform acestor prevederi autorităţile şi instituţiile publice, persoanele juridice, publice sau private, care nu angajează persoane cu handicap, pot opta pentru una din următoarele două soluţii: 1. să plătească lunar către bugetul de stat o sumă reprezentând 50% din salariul de bază minim brut pe ţară înmulţit cu numărul locurilor de muncă în care nu au angajat personal cu handicap; 2. să achiţioneze produse sau servicii, de la unităţi protejate autorizate, pe bază de parteneriat, în sumă echivalentă cu suma datorată la bugetul de stat. Să sperăm că agenţii economici din zonele limitrofe vor cumpăra de la noi mici cadouri de sărbători pentru cei dragi, cadouri făcute cu suflet şi inimă”.
Undeva, în spatele clădirii, e un loc de joacă pentru copii. Mic, dar cochet, intim şi plăcut ca şi aceşti tineri inimoşi şi cu o poftă de viaţă teribilă. Poate că vecinii, din dragoste pentru cei ce-şi petrec aici o parte din copilărie, vor dona sau vinde ceva teren pentru a se mării locul de recreere.
Când ceasul din biroul administratorului Remus Bărbucescu (angajat voluntar) a bătut ora 15.30, copiii au urcat în microbuzul proprietatea asociaţiei, donat de către firma Fuchs, pentru  a pleca spre casă, în sânul familiilor ce-i ocrotesc şi încearcă să le împlinească visurile. O nouă zi se încheia şi pentru şoferul Ionel Retevoi, a cărui treabă înseamnă patru drumuri zilnice pe traseul Nucşoara - Ţiţeşti, zona de unde vin să înveţe, recupereze/reabiliteze tinerii Centrului de zi "Paraschiva”.
Acasă la Asociaţia "Paraschiva” te simţi mai aproape de inima ta!

Prof. George BACIU